the wife and i…

And here we are. Me and my wife. This beautiful brunette with brown eyes being.

Şi pentru necunoscători, ea e aceeaşi soţie a mea, unica mea soţie – Ana. Cu casa noastră, zidită şi clădită cu dichis, by our very own mânuţe. Viaţa e grea. Au avut dreptate strămoşii mei, bunicii mei, părinţii mei şi tot neamul la un loc. Dar îmi aduc aminte şi de vecina mea din partea vestică a casei natale, care spunea să îmi trăiesc viaţa cât sunt tânăr, să nu umblu doar cu una şi să mă mărit, ci cu cât mai multe fete şi mai încolo să îmi găsesc soţia cu care să mă înţeleg bine şi cu care să-mi trag câţiva prunci. Am ascultat-o. Şi bine am făcut… Nu regret. De aia sunt un om fericit. Bine..nu sunt fericit numai pentru că am iubit o groază de femei, ci şi pentru că mi-am dus la capăt nebuniile pe care le-am născocit în capul meu uşor influenţabil, când vine vorba de reinventare de sine şi redesigning yourself..

…dar toate acestea nici nu există în vremea asta, abia suntem în 1928…Ce prostii vorbesc? Vroiam să vă povestesc ce mult îmi plăceau emisiunile de pe Discovery şi serialele în care personajul principal era deştept şi făcea tot felul de artificii cu ajutorul cărora ieşea din bucluc. Dar să nu intru eu acuma în rahat şi să vorbesc de lucruri care ar putea fi paradoxale întrun fel sau altul… Voi reveni cu picioarele pe pământ şi vă voi spune că sunt abonat la România Literară…da domnule! Cea mai tare revistă din ţărişoara asta a noastră…în care trăim bine. Se vede doar din poză, nu?

Stau cu mâinile în buzunar, gigolo intrat în pensie şi mirosind câte o floare, now and than. Mi-am zis că nu strică să stau mai mult timp afară. Nu de alta, dar îmi mai clătesc şi eu ochii. Să nu mă ramolesc de tot…că viaţa asta chiar poate fi interesantă, chiar şi la vârsta asta de doi lei (vechi) de 60. Abia aştept să împlinesc 69. Tu ce zâmbeşti acolo?

Mă duc să mă plimb în pace cu iubita mea Dora. Îmi place să îi spun Dolores. Să nu mă pârâţi,dragilor, soţiei mele. Deşi ar putea să ne vadă din geamul holului casei. Acolo în spate. Nu o vezi? Ce dracu? Încă simt cum îmi înjunghie spatele cu privirea-i. Ce să faci..love hurts!

Pace ţie, posteritate!

Ola

Ola! Te salut pentru că ştiu că te uiţi la mine. Da! Te văd şi simt cum îţi arunci asupra mea privirile ironice şi dornice ca eu să păţesc ceva „accidental” din postura în care mă aflu acum. Te anunţ însă că mă simt superb şi că nu voi păţi nimic. Deţin controlul în ceea ce mă priveşte. Despre tine însă am dubii. Crezi că eşti în siguranţă. Stai deoparte şi vizionezi lumea din jurul tău ca şi cum te-ai uita la televizor. Totul e în mişcare, uneori haotic,alteori ordonat. De ce crezi că tu nu vei începe să te manifeşti haotic, iraţional, împotriva crezurilor şi dresajelor culturale care te-au format şi care te conduc înspre a fi animalul preferat al tuturor şi al nimănui? Animal cuminte care ascultă ce i se spune, prin comenzi mai directe sau de cele mai multe ori subliminale.Îţi închipui că eu am luat-o razna. Stau în cap, îmi fac de cap. „Inadmisibil!”. Da! Îţi aud şi gândurile. Gândurile frumoase şi în acelaşi timp penibile prin care tu te condamni pentru simplul gest de a te fi gândit că ai savura la nesfârşit imaginea în care eu aş putea să îmi pierd echilibrul şi să-mi dau în cap cu piciorul, dacă sunt norocos. Dar desigur nu te condamni în adevăratul sens al cuvântului. O faci numai pentru că crezi că cineva te priveşte de sus şi te va lua la rost. Linişteşte-te…ţi-am spus că Eu deţin controlul. Şi Eu sunt cel care se uită la tine. Şi eşti privit din lateral. Da da… ochiu magic te priveşte pe tine. Eşti în centrul atenţiei. Dar să ştii că te-aş schimba de pe locul acela cât ai clipi. Nu îmi trezeşti interesul. Eşti la fel ca ceilalţi. Priveşti în stânga şi în dreapta, dar nu te uiţi la ce priveşti. Cei care spun că nu vom întâlni conceptul abstract de Fiinţă, pe stradă mergând, au probabil dreptate. Dar Pasivitatea o văd aici şi acum, stând şi urmărindu-mă. Eşti tu, dacă nu ţi-ai dat seama încă. Te simţi ofensat? Ţi-a trece! Dacă susţii că eşti cineva, o individualitate care acţionează conform propriilor dorinţe şi urmărind propriile vise, te întreb dacă nu cumva faci parte din visele altcuiva sau ale altora. Te întreb dacă eşti chiar tu cel care îşi controlează viaţa sau eşti doar manevrat de exterior. Există posibilitatea să faci parte doar din imaginaţia mea. Te simţi neajutorat? Începi să ai dubii în ceea ce priveşte natura ta şi a lumii care te înconjoară? Nu te panica! Există Salvare! Există Mântuire! Trebuie doar să-ţi goleşti capul acela al tău şi să priveşti lumea pornind printr-un nou început. Trebuie doar să faci un simplu lucru: să dai cu capul în piatra aceasta luminată. Cât poţi tu de tare. Pe tine te aşteaptă. Ce mai aştepţi??? Eu până atunci îmi văd de ale mele…